Cancelaria de Stat a organizat instruirea secretarilor de stat în domeniul controlului public intern

Publicat:30/09/2016

În perioada 27, 29 și 30 septembrie curent, Cancelaria de Stat a Republicii Moldova a organizat cel de-al doilea modul de instruire a secretarilor de stat.

 

Participanții au fost familiarizați cu diverse aspecte ale controlului public intern, cum ar fi: conceptul și componentele managementului performanței, indicatorii-cheie de performanță, instrumente pentru formularea obiectivelor, conceptul de bugetare bazată pe performanță, etc.

 

De asemenea, pe parcursul modulului de instruire au fost efectuate exerciții practice cu privire la identificarea problemelor şi a obiectivelor privind soluţionarea acestora, procesul decizional bazat pe evidențe, precum și stabilirea priorităților pe termen lung la nivel de autoritate publică centrală de specialitate şi la nivel de Guvern.

 

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul proiectului Twinning finanțat de Uniunea Europeană „Suport pentru modernizarea serviciului public din Republica Moldova în corespundere cu cele mai bune practici ale Uniunii Europene”, având  drept scop dezvoltarea capacităților secretarilor de stat în domeniul sistemului de control public intern și sporirea abilităților funcționarilor publici de conducere de nivel superior pentru a asigura crearea şi dezvoltarea unui corp al secretarilor de stat profesionist, meritocratic și dedicat funcției publice.

 

Pentru detalii accesați: http://bit.ly/2dTGTqC